Vasiliscul

Vasiliscul (numit şi bazilisc, din limba greacă Βασιλίσκος = animal regal) este o reptilă fabuloasă care, în legendele europene, inclusiv în mitologia românească, este reprezentată de obicei ca o combinaţie de şarpe şi cocoş, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării.
Împărat al târâtoarelor (basiliskos = mic rege), vasiliscul era înfăţişat ca o reptilă ce nu se târa precum şerpii, ci înainta cu capul în sus. Purta coroană şi provoca moartea atât prin privire, cât şi prin respiraţie. Plinius cel Bătrân susţinea că trăia într-un deşert, fiindcă totul în jur era otrăvit. Modelul acestui monstru cu privire ucigaşă e posibil să fi fost ori vipera cu coarne din Egipt (corniţele par de la distanţă zimţii unei coroane), ori zeiţa-cobră Uraeus, care personifica ochiul arzător al lui Ra, şi împodobea fruntea faraonilor căci conţinea esenţa proprietăţilor Soarelui, fertilizant şi în acelaşi timp capabil să usuce şi să ardă.
Faptul că ucidea cu privirea pe oricine se apropia, fără să-l bage de seamă şi fără să-l privească el cel dintâi, l-a facut să simbolizeze puterea regala care îi fulgera pe cei ce nu-i acordă respectul cuvenit, dar şi, în sens mai larg, primejdiile mortale ce pândesc existenţa umană dacă nu sunt "zărite" din vreme. Vasiliscul nu putea fi ucis decât punându-i-se în faţă o oglindă în care să-şi reflecte privirea.
Cu timpul, monstrul şi-a adăugat noi elemente fabuloase: se năştea în zodia câinelui dintr-un ou de cocoş bătrân de şapte sau paisprezece ani, ou perfect rotund şi acoperit cu o piele aspră, ascuns în bălegar şi clocit 40 de zile de o broască râioasă. (În 1474, la Basel, a fost ars pe rug un cocoş vrăjitor acuzat de a fi ouat vasilisci). Datorită naşterii, a luat înfăţişarea unui cocoş cu coadă de dragon sau a unui şarpe cu aripi de cocoş; în ambele cazuri purta coroană. Apoi a devenit un cocoş galben încoronat, cu două perechi de picioare, aripi mari şi coadă de şarpe.
În 1202, la Viena, un brutar a fost acuzat că a cobit apariţia unui vasilisc într-o fântână; pe fundul ei se zărea ceva strălucind, miasme insuportabile se ridicau la suprafaţă. Ucenicul coborât în fântână şi cu greu readus, a mărturisit că a vazut un monstru teribil jumătate cocoş, jumătate şarpe, cu ochi şi piele strălucitoare. Un erudit aflat în apropiere a recomandat folosirea oglinzii şi monstrul şi-a dat sufletul îndată ce şi-a zărit propriul chip. Gravură înfăţişându-l pe acest vasilisc s-a bucurat de mare succes. El avea acum cap de cocoş şi coroană, patru picioare şi trup solzos de şarpe.
În Europa medievală se credea că naşterea unui vasilisc se produce sub Steaua Cîinelui (Sirius): dintr-un ou sferic înfăşurat în piele aspră în loc de găoace, ouat de un cocoş şi clocit de o broască ţestoasă, apare încoronat. O lespede din Viena poartă săpată o imagine deasupra acestei inscripţii: „Anul 1202, Frederic al II-lea, Împărat Roman a fost ales la domnie. În timpul împărăţiei lui s-a născut un vasilise dintr-un cocoş, în această casă. El semăna cu chipul tăiat în piatră mai sus". În imagine este reprezentată o creatură monstruoasă, cu trup solzos de şarpe, cu cap de cocoş, coroană pe creastă şi cu 4 picioare.
În alchimie, vasiliscul simboliza focul devastator, preludiu al transmutaţiei metalelor.

Sursa: Victor Kernbach: Dicţionar de Mitologie Generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică